O companie media în primul rând

Pentru ca brandul tău să îmi poată vinde orice, trebuie, în primul rând, să îmi atragă atenția.

Trebuie să vezi compania ta ca o companie media, în primul rând, doar apoi ca o companie care dezvoltă produse sau servicii pe nișa sau verticala pe care dorești să te axezi.

În baza experienței noastre de peste 14 ani, am dezvoltat pentru tine o serie de servicii care te pot ajuta în acest sens.

Producție conținut new media

Deoarece lucrăm în new media de peste 12 ani, producând conținut propriu, știm exact cum este mai bine să realizăm conținutul care să atragă potențialii tăi clienți.

Mai mult, am lucrat, prin intermediul business-urilor noastre, pe multiple verticale, pe care activeaza companii de toate dimensiunile, inclusiv companii aflate în subordinea unor state.

Suntem convinși că te putem ajuta cu nevoile tale referitoare la producția și post-producția de conținut new media.

Află mai multe

Consultanță și training

Suntem în business de peste 14 ani și știm câte ceva despre business și încă ceva despre new media. Mai mult, suntem dornici să împărtășim și cu tine sau cu echipa ta de executivi din cunoștințele noastre.

Îți oferim training unu-la-unul, în format online, sau prezentări (virtuale) către întreaga ta companie.

Află mai multe

Fă-ți cunoscut business-ul!

Ai un business sau brand pe care dorești să îl faci cunoscut lumii? Îți oferim spațiu publicitar în cel mai dinamic mediu new media, podcast-ul.

Avem pentru tine spațiu publicitar în podcastul nostru, Burzcast, despre tehnologie și business.

Află mai multe

Poți obține conținut audio, video și text adițional exclusiv prin Burzcast™ VIP

Fă parte din comunitatea VIP, împreună cu alte sute de români minunați!

Abonează-te la newsletter!